
Camera Deputaților
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții este comisia permanentă a Camerei Deputaților care primește petițiile cetățenilor, cere explicații instituțiilor și organizează audieri publice. Este prezidată de deputatul Laura Gherasim.

Cum depuneți o petiție
- Scrieți numele, prenumele și domiciliul. Sunt obligatorii: numele, prenumele și adresa de domiciliu (stradă, număr, localitate, județ). Fără ele, petiția nu poate fi înregistrată.
- Scrieți clar ce s-a întâmplat. Cine, când, ce instituție, ce ați cerut și ce răspuns ați primit. O pagină este de obicei suficientă.
- Atașați dovezile. Cereri depuse, răspunsuri primite, numere de înregistrare, fotografii, hotărâri. Fără documente, Comisia nu poate verifica cele sesizate.
- Semnați petiția. Petiția trebuie semnată. Fără semnătură, nu îndeplinește toate condițiile de petiționare și nu poate fi înregistrată. Petițiile anonime nu pot fi luate în lucru: petiția trebuie să conțină numele, prenumele și adresa de domiciliu ale celui care o trimite. Datele dumneavoastră sunt protejate. Excepție: Comisia primește și fără nume sesizările femeilor care reclamă hărțuire sexuală sau abuzuri.
- Trimiteți petiția la Comisie, prin e-mail la cp14@cdep.ro, prin poștă sau personal la Registratura Camerei Deputaților. Veți primi un număr de înregistrare.
- Primiți răspunsul în scris, la domiciliu. Comisia răspunde în scris, prin poșta militară, la adresa de domiciliu. Dacă doriți să primiți corespondența la altă adresă, trebuie să scrieți acest lucru în petiție. În răspuns, Comisia vă comunică ce demersuri a făcut și ce au răspuns instituțiile.
Ce face Comisia
- Primește petiții. Orice cetățean sau organizație poate sesiza Comisia despre un abuz al unei autorități publice, o faptă de corupție sau o problemă la care instituțiile nu răspund.
- Cere explicații. Comisia solicită instituțiilor vizate puncte de vedere și documente, cu termen de răspuns, și poate invita conducerea lor la audieri.
- Organizează audieri publice, transmise în direct, cu instituții, experți și cetățeni, atunci când subiectul privește societatea întreagă.
- Sesizează organele competente. Petițiile care conțin indicii de fapte penale sunt înaintate mai departe. Comisia nu este instanță și nu înlocuiește justiția.
- Raportează. Concluziile sunt consemnate în rapoarte și comunicate Biroului Permanent și plenului Camerei Deputaților.
- Publică. Pe acest site apar răspunsurile instituțiilor și stadiul demersurilor.
Întrebări frecvente despre petiții
Cine poate depune o petiție la Comisie?
Orice cetățean sau organizație poate sesiza Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții despre un abuz al unei autorități publice, o faptă de corupție sau o problemă la care instituțiile nu răspund.
Pot trimite o petiție anonimă?
Nu. Petițiile anonime nu pot fi luate în lucru: petiția trebuie să conțină numele, prenumele și adresa de domiciliu ale celui care o trimite. Excepție: Comisia primește și fără nume sesizările femeilor care reclamă hărțuire sexuală sau abuzuri.
Ce date trebuie să conțină petiția?
Sunt obligatorii numele, prenumele și adresa de domiciliu. Petiția trebuie semnată. Fără semnătură, nu îndeplinește toate condițiile de petiționare și nu poate fi înregistrată.
Cum primesc răspunsul?
Comisia răspunde în scris, prin poșta militară, la adresa de domiciliu. Dacă doriți să primiți corespondența la altă adresă, trebuie să scrieți acest lucru în petiție.
Ce documente trebuie atașate?
Cererile depuse, răspunsurile primite, numerele de înregistrare, fotografii și hotărâri. Fără documente, Comisia nu poate verifica cele sesizate.
Unde se trimite petiția?
Prin e-mail, direct la Comisie, la cp14@cdep.ro; prin poștă sau personal, la Registratura Camerei Deputaților (Palatul Parlamentului, str. Izvor nr. 2-4, sector 5, București, intrarea A3S2, luni–joi 8:00–16:30, vineri 8:00–14:00). Telefonul Comisiei: 021 414 1160; fax: 021 312 3496.
Poate Comisia să anuleze o decizie sau o hotărâre judecătorească?
Nu. Comisia nu este instanță și nu înlocuiește justiția. Ea cere explicații instituțiilor, organizează audieri și înaintează organelor competente petițiile care conțin indicii de fapte penale.
26–30 ianuarie 2026
„Democrația la judecată”
În urma sutelor de petiții primite de Comisie după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, am organizat, împreună cu președintele comisiei similare din Senat, cinci zile de audieri publice la Palatul Parlamentului.
Au fost invitate instituțiile implicate în organizarea alegerilor, experți în drept constituțional și securitate cibernetică, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile. Audierile au fost transmise integral și pot fi urmărite în continuare.
Concluzia mea, scrisă la final: pentru prima dată am simțit că spiritul civic a revenit. Încercarea ulterioară de a constitui o comisie parlamentară de anchetă a fost blocată prin lipsă de cvorum. Demersul continuă prin raportul Comisiei și prin plângerile depuse de cetățeni.
Comunicatele Comisiei
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții informează publicul că, in baza petițiilor primite de la cetățeni, a inițiat un…
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a organizat, la Palatul Parlamentului, marți, 30 septembrie 2025, o dezbatere…
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor a dezbătut reforma legii penale și modificarea dispozițiilor generale ale Legii nr. 254/2013
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții vă invită să participați la dezbaterea parlamentară cu tema ”Reforma legii…
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a Camerei Deputaților își reafirmă angajamentul pentru transparența decizională…
- Astăzi, în calitate de președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a Camerei Deputaților, am efectuat o…
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții atrage atenția, cu maximă responsabilitate, asupra unui fenomen care riscă să se…
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a inițiat, în perioada 24 martie – 4 aprilie 2025, o serie de vizite în…
- Astăzi, 12 martie 2025, o delegație a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, compusă din doamna președinte Laura…
- În perioada 24 februarie – 7 martie 2025, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a analizat petițiile adresate de…
30 septembrie 2025
Dezbaterea „Reforma legii penale”
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a organizat marți, la Palatul Parlamentului, dezbaterea „Reforma legii penale – prevenirea infracționalității, condamnare justă, vindecare, reintegrare socială, revenirea la normalitate”.
Fotografii: Camera Deputaților.
Din activitatea Comisiei


Scandalul din jurul lui george simion și încercarea de a compromite instituțiile statului

Despre moțiune și culisele Parlamentului, la podcastul lui Mihail Neamțu
Nu există lege, există Sistem
Cazul Vexler și răspunsul Biroului Permanent: „Nu a fost aprobat”

Democrația hibridă și cenzura trebuie oprite

Masa mea de lucru: ce înseamnă să conduci Comisia pentru abuzuri
























