Comunicat de presă

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a Camerei Deputaților își reafirmă angajamentul pentru transparența decizională…

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a Camerei Deputaților își reafirmă angajamentul pentru transparența decizională și sprijinul direct acordat cetățenilor. Mandatul nostru este de a verifica respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor români, garantate de Constituția României, și de a ne asigura că instituțiile statului își îndeplinesc atribuțiile și răspund, conform legii, solicitărilor și nevoilor cetățenilor. În ultima perioadă, a crescut numărul de petiții pe problemele din domeniul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), transmise pe adresa Comisiei. În toate aceste demersuri, prioritatea noastră este respectul pentru lege și interesul superior al minorului.

Ca urmare a sesizărilor primite, Comisia a decis să efectueze deplasări în teritoriu, pentru a analiza situațiile semnalate și a solicita clarificări suplimentare instituțiilor vizate. Prima vizită de lucru a avut loc la DGASPC Sector 3, la data de 11 septembrie 2025, unde conducerea instituției a participat la o întâlnire deschisă cu președintele Comisiei și cu reprezentanții personalului tehnic al Comisiei. Discuțiile au vizat clarificarea tuturor aspectelor ridicate de petenți și solicitarea unor informații suplimentare, inclusiv din perspectiva psihologică, pentru a înțelege complexitatea problemelor semnalate și pentru a lua în considerare punctul de vedere al reprezentanților DGASPC. Conducerea DGASPC a manifestat deschidere, oferind clarificări și răspunsuri la toate întrebările adresate de membrii delegației Comisiei.

Prin acest comunicat, anunțăm că reprezentanții Comisiei vor continua discuțiile cu conducerea DGASPC-urilor pe problemele semnalate de petenți, precum și cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, pentru a verifica dacă situațiile semnalate de cetățeni se încadrează în categoria abuzurilor și dacă instituțiile statului au întreprins toate măsurile legale și procedurale necesare pentru a sprijini persoanele vulnerabile. Reamintim cetățenilor că, pe data de 30 septembrie, Comisia va organiza în Parlamentul României o dezbatere privind prevenirea infracționalității, condamnarea justă, vindecarea, reinserția socială și revenirea la normalitate. Reamintim cetățenilor că au la dispoziție un instrument democratic: Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, precum și dreptul de a petiționa, garantat de Constituția României. Conform Art. 214 din Regulamentul Camerei Deputaților: (1) Oricine are dreptul de a se adresa cu petiții Camerei Deputaților. (2) Petițiile vor fi prezentate în scris și semnate, precizându-se domiciliul petiționarului sau al unuia dintre petiționari.

Petițiile pot fi depuse: personal, la Registratura Camerei Deputaților; prin poștă: București, str. Izvor nr. 2-4, sector 5; online: cp14@cdep.ro sau prin platforma #eCdep.ro. Posteaza Contact Președintele României Senatul României Guvernul României Guvernul României - R.U.T.I. Curtea Constituțională Consiliul Legislativ Monitorul Oficial Adresa poștală Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

(021)316.03.00 (021)414.11.11 --> webmaster@cdep.ro --> Hartă site Structuri parlamentare Activitate parlamentară Informații publice Arhivă Copyright © Camera Deputaților