Suntem în Bruxelles pentru ca vocea întregii Românii să fie auzită. Nu doar vocea multinaționalelor și a celor care vorbesc în numele nostru, fără ca noi să îi fi mandatat. Nu doar vocea capului plecat și a buzunarelor pline. Suntem în Bruxelles pentru a exprima deopotrivă vocea agricultorilor, pensionarilor și a tuturor oamenilor de rând, a căror voce nici politicienii români și nici Bruxelles-ul nu doresc să o audă. Vocea celor care nu au primit nimic, vocea celor cărora mai mult li s-a luat. O voce pentru familia tradițională, o voce pentru credința ortodoxă, o voce a celor care nu mai pot suporta cea mai mare creștere a prețurilor la energie și gaze din Uniunea Europeană. O voce a celor care asigură hrana întregii țări și care se văd aduși în pragul falimentului, în fața neputinței de a exista de birocrația oarbă europeană și de incompetența politicienilor români.
Prioritățile României sunt prioritățile noastre, nu ale altora. Statul român a eșuat în a oferi oamenilor ceea ce au nevoie: sentimentul de apartenență la valorile naționale, la ceea ce ne unește. Uniunea Europeană a eșuat în a ne trata ca cetățeni europeni, în a ne acorda șanse egale, în a ne considera un partener.
Am ajuns cetățeni de mâna a doua în propria țară. Identitatea noastră națională se lovește tot mai mult de acest zid al plângerii și umilinței, pe care trebuie să le îndurăm zi de zi. Tot ce facem, tot ce spunem sunt fără însemnătate pentru ei. Pentru că doar ei au voie să spună ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e corect pentru noi. Cât vom mai suporta umilința de a nu avea nimic de spus în propria țară? Ne-au mințit legat de Schengen, ne-au umilit legat de fonduri ce ni se cuvin, ne-au respins orice cerere și ne-au încălcat orice demnitate. Suntem aici, în stradă, pentru a ne face auzite plângerile și a-i face să înțeleagă că avem dreptul de a decide pentru noi și copiii noștri.
Aici, în stradă, va fi oriunde, la Bruxelles sau în București. Și vom sta și vom striga, pentru a fi auzită vocea tuturor românilor, cât timp va fi nevoie. Până când România va primi locul ce i se cuvine, la masa rotundă. Nu pe scăunelul de lângă ușă. Nu vom pleca niciodată și nu trebuie să plecăm niciodată.
CMF: 11240014