Protest AUR 10 mai 2023 – Apărăm copiii României

Protest împotriva PL-x 145, proiect de lege care schimbă paradigma apartenenței copilului la familie şi a liberei alegeri de către părinți a datelor esențiale ale existenței lui. Dacă va fi implementată, legea prevede crearea unui organism cu atribuții în recenzarea tuturor copiilor și permite statului să preia în custodie copiii și să decidă care dintre ei se află în „risc de separare de familie”.

Frații mei români, suntem aici pentru viitorul copiilor României. Suntem aici pentru a ne apăra familiile, credința creștin-ortodoxă, tradițiile și demnitatea națională.

Suntem aici pentru a asculta vocea acelei Românii căreia președintele țării și politicienii i-au întors spatele, vocea acelor români pe care Bruxelles-ul nu vrea să îi vadă și să îi audă. Suntem aici pentru ca românii cinstiți și muncitori să aibă o voce. Suntem aici pentru că s-a depășit orice măsură care poate fi îndurată de acest popor.

De ani de zile, toate instituțiile și organismele esențiale ale statului român sunt distruse sistematic. Toate valorile poporului român sunt șterse cu buretele. Tot ce avem mai sfânt este desființat.

Se încearcă sistematic destructurarea instituției familiei, prin infiltrarea ideologiei neomarxiste în rândul valorilor românești. Tot așa cum, pe vremea comunismului, se încerca înlocuirea credinței cu ateismul.

Nu mai avem voie să fim părinți, tată și mamă, ortodocși și români în propria țară. Suntem obligați să fim părinte 1 și 2, suntem obligați să ne educăm copiii în ideologie neomarxistă, închinată ateismului și egalității de gen.

Guvernanții României ne-au luat demnitatea, ne-au vândut resursele, ne-au furat libertatea și ne-au amanetat viitorul. Acum vor să ne ia copiii.

Recent, bugetarii români au copiat o lege din Uniunea Europeană. Inspirată de doctrina neomarxistă, legea prevede că minorii trebuie să nu fie supuși unor condiții precare, care să îi priveze de nevoile lor de bază și de dezvoltarea lor armonioasă. Această lege a permis ca în Germania un număr mare de copii să fie luați din familiile lor și instituționalizați sau dați altor familii. Bugetarii români vor ca oricând aceste tragedii să se întâmple și în țara noastră. Dacă am fost aduși în sapă de lemn de guvernarea incompetentă, de prețurile dublate și taxele mărite, statul poate să ne ia copiii pentru că nu am putut să le oferim „nevoile de bază și dezvoltarea armonioasă”.

Toate aceste agresiuni împotriva tradițiilor și credinței noastre, toate politicile anti-familie trebuie să înceteze. Avem o datorie față de noi înșine și față de tot ceea ce prețuim ca românesc și creștin-ortodox. Credința creștină, familia, națiunea și libertatea – acestea sunt tezaurul tuturor românilor.

CMF: 11240014

Leave A Comment