Statisticile și datele economice arată că, la nivel global, dominația economică și tehnologică a Statelor Unite ale Americii a luat sfârșit și că secolul actual va fi plasat sub zodia Chinei. Alte seturi de date, privitoare la dezvoltarea statului de drept și a democrațiilor, arată că numărul acestora din urmă este în scădere la nivel global și că statele tind să adopte, într-un număr din ce în ce mai mare, modelul autocratic (această tendință a fost depistată înainte de anexarea Crimeei, în 2014). Complementar, libertatea de exprimare este diminuată la nivel global, însă nu numai din cauza ascensiunii autocrațiilor, ci și din cauza eșecului tehnologiilor și mediilor de comunicare contemporane de a asigura un spațiu comunicațional rezilient la propagandă, știri false și imixtiunile unor actori strategici (inclusiv corporativi) și politici în deciziile interne ale unor state. În statele autocratice, cenzura online și controlul cibernetic indică faptul că mediul online nu constituie nicidecum acea agora a democrației ce fusese imaginată în timpul „Primăverii Arabe”.
În statele democratice, cu cât dezvoltarea tehnologiilor comunicaționale este mai mare, cu atât social-democrația începe să fie din ce în ce mai mult asimilată cu poliția cibernetică a corectitudinii politice, cu dictatura și abuzurile Justiției, care începe să se concretizeze ca o autocrație intra-statală, și cu cele ale serviciilor de informații, care încep să capete puteri și să își dezvolte obiective din ce în ce mai asemănătoare cu Big Brother din romanul „1984”. Odată ce inteligența artificială se va maturiza (ceea ce se poate întâmpla într-un orizont de timp foarte apropiat), distopia lui George Orwell își va pierde caracterul științifico-fantastic și va deveni realitate cotidiană.
În prezent, cultura occidentală se confruntă cu o serie de probleme aparent interne, ce generează o criză identitară a modelului democratic, o polarizare acută a populației și a grupurilor politice, un conflict deschis între perspectiva tradiționalist-religioasă și cea doctrina secular-progresistă și o reconfigurare a perspectivelor de dezvoltare economică și tehnologică.
Din comunismul utopic și toate aceste curente contra-culturale ce datează din timpul Războiului Rece, precum mișcarea hippie din Statele Unite ale Americii, s-au dezvoltat comunismul utopic, neomarxismul, progresismul, ideologia climaterică și neo-păgânismul. Dacă neo-păgânismul, asociat contra-culturilor New Age și orientale, este destinat să submineze creștinismul, ideologia climaterică a fost destinată să încetinească dezvoltarea tehnologică a lumii occidentale. A pune importanța mediului deasupra importanței ființei umane și a ajunge să idolatrizezi natura ca pe o zeitate constituie în primul rând o subminare a creștinismului și, în al doilea rând, o subminare a progresului umanității. Această doctrină climaterică conduce la colaps economic și la o lipsă gravă de perspectivă asupra viitorului omenirii. Scopul amorsării încă din secolul trecut a acestei ideologii excesive este mai clar dacă se pune întrebarea cui îi aduce prejudicii și cui îi este favorabilă: ea generează stagnare pentru evoluția Occidentului și contribuie la instaurarea hegemoniei economice, tehnologice și financiare a altor continente, non-creștine și total nepreocupate de obiectivele climatice.
În prezent, Europa este dominată de coșmarul neomarxismului climateric, căzând în capcana imperativului anulării dezvoltării sale economice, tehnice și industriale pentru o iluzorie – și înrobitoare pentru cetățenii săi de rând – trecere la costisitoarele tehnologii minim poluante.
Din cauza capcanei climaterice, Europa este captivă între dependența energetică de Rusia, înlocuită din 2022 de mult mai costisitoarea dependență energetică de SUA, care, conform obiectivelor de de-carbonizare energetică, ce au fost asumate de instituțiile UE, va duce inevitabil la o dependență tehnologică de China, care este cel mai mare producător (și în consecință și cel mai ieftin) de tehnologii minim poluante, puternic subvenționate de la bugetul de stat. Nu trebuie uitat că Uniunea Europeană și-a propus să interzică vânzarea de noi autovehicule cu motoare cu combustie internă pe teritoriul UE începând cu anul 2035 și nu trebuie să uităm că China, împreună cu Rusia, dețin la nivel planetar cele mai importante resurse de litiu, principalul element necesar pentru fabricarea bateriilor vehiculelor electrice.
Dată fiind această situație, cât și irelevanța sa tot mai mare din punct de vedere economic, strategic și militar la nivel global (Franța fiind singura putere atomică rămasă în Europa), la care se adaugă criza acută de forță de muncă și intelectuală, Uniunea Europeană se află într-o situație dificilă. În 2023, Germania a recunoscut că a intrat în recesiune. Aceasta este o lovitură multiplă, inclusiv la nivel simbolic – Germania era considerată motorul economic al Europei, însă s-a dovedit că putea îndeplini acest rol numai în baza dependenței de Rusia, în contextul în care cumpăra gaz ieftin de la ruși, în baza tratatelor bilaterale, pe care îl folosea ca resursă energetică pentru o producție industrială competitivă sau pe care îl vindea la prețuri de la trei ori mai mari în sus către celelalte state din Uniunea Europeană. Se dovedește că, fără Rusia, producția industrială germană nu mai este competitivă și că, în realitate, nu a reprezentat decât un fals ideal pentru celelalte state din Uniunea Europeană.
Prin programul „Fit for 55 (Pregătiți pentru 55)”, „legea europeană a climei instituie obligația juridică de îndeplinire a obiectivului climatic al UE de reducere a emisiilor UE cu cel puțin 55% până în 2030” (Consiliul Uniunii Europene, 2023). Pachetul de măsuri „Fit for 55” („Pregătiți pentru 55”) vizează reducerea emisiilor de carbon și independența energetică, inclusiv decuplarea de la gazul rusesc. Două componente-cheie ale acestui pachet sunt extinderea taxării carbonului pentru încălzirea clădirilor rezidențiale și transportul rutier.
În 18 aprilie 2023, Parlamentul European a aprobat acordul interinstituțional din 18 decembrie 2022 privind propunerea de extindere a Sistemului de Comercializare a Emisiilor la Clădiri și Transportul Rutier. Potrivit acestei propuneri, un nou sistem de comercializare a emisiilor va începe în întreaga Uniune Europeană din 2027. Cu toate că instituțiile UE au stabilit un preț maxim al carbonului de 45 de euro pe tonă de emisii de CO2, experții avertizează că acest preț ar putea fi depășit cu mult, chiar de 6 – 7 ori, conducând la o majorare substanțială a prețului benzinei și motorinei, cu atât mai mult cu cât plafonarea prețului nu a fost inclusă în legislație, pentru a evita nevoia de unanimitate în Consiliul European. Impactul social al taxării carbonului este un subiect sensibil, deoarece afectează gospodăriile cu venituri mici care utilizează surse de încălzire și mașini poluante. La nivel macro-economic, toate aceste măsuri climaterice afectează semnificativ perspectivele de dezvoltare a statelor europene și împovărează semnificativ gospodăriile cetățenilor europeni, generând în mod direct o scădere dramatică a nivelului de trai.
În aceste condiții, standardul de viață european nu mai reprezintă un model viabil. În contextul impunerii normei Euro 7 și a îndeplinirii obiectivelor de neutralitate a emisiilor de carbon, care subminează industria auto (măsuri incisiv negociate de companiile germane), Uniunea Europeană nu mai are nicio perspectivă de competitivitate relevantă pe piața globală, cu excepția industriei aerospațiale (Franța, Germania, Spania), industriei farmaceutice (puternic reprezentată de Franța, după Brexit), a industriei mașinilor și echipamentelor industriale (Germania și Franța) și a produselor agro-alimentare exportate de Franța și Germania. În concluzie, perspectivele de relevanță globală ale Uniunii Europene se reduc la Germania și Franța.
Europa nu mai este un mediu economic și profesional atractiv și competitiv pentru oamenii de știință și nu mai poate atrage forță de muncă înalt calificată în domenii relevante pentru dezvoltarea tehnologică a omenirii. În plus, Franța se confruntă cu probleme sociale și în piața muncii, iar Germania se confruntă cu un deficit continuu de forță de muncă. Europa nu mai este unul dintre think tank-urile importante ale omenirii. În schimb atrage imigranți necalificați, din țări nedezvoltate industrial și economic și cu sisteme de învățământ neperformante, care nu aduc plus valoare în domeniile cheie pentru dezvoltarea tehnologică și care, în general, pun presiune asupra sistemelor de protecție socială. Imigranți care, în plus, din cauza lipsei coerenței politicilor de integrare în cultura europeană și din cauza protecționismului neproductiv socialist și neomarxist, generează creșterea infracționalității și scăderea securității sociale (a se vedea situațiile din Suedia, Italia, Grecia, Franța și Germania).
Europa nu mai este un model al bunăstării, decât pentru cei din lumea a treia. Creșterea nivelului de împovărare financiară și de sărăcie energetică, scăderea nivelului de trai și a securității sociale, politicile tot mai nefavorabile cetățenilor de rând și măsurile socio-economice neomarxiste generează instabilitate economică, insecuritate pe piața muncii, polarizare socială și creșterea motivată a nivelului de euro-scepticism.
CMF: 11240014