Reconfigurarea juridică a Uniunii Europene
Drept urmare a marketingului geopolitic falimentar al Uniunii Europene, a pierderii suveranității energetice, a capcanelor climaterice și a altor ideologii derivate din comunismul utopic și neomarxism, ce atârnă asemeni unor contramăsuri în calea dezvoltării industriale, tehnologice și economice, Uniunea Europeană este obligată să găsească o strategie pentru a ieși din situația critică, însă nu este dispusă să renunțe la planul iluzoriu, contra-productiv și împovărător pentru populație de a atinge obiectivele de neutralitate climaterică până în 2050 și obiectivele de reducere a emisiilor tuturor statelor UE cu cel puțin 55% până în 2030 (raportat la nivelul din 1990).
Din punct de vedere geostrategic, Europa, în frunte cu nucleul său progresist, climateric, neoliberalist și neomarxist, constituit din tandemul macro-economic și geopolitic franco-german, ce funcționează și își operaționalizează obiectivele ca o micro-federație, a căzut în capcana imperativului mobilității geopolitice. Mobilitatea geopolitică presupune, după cum reiese din inițiativa Președintelui Franței, Emmanuel Macron, susținută de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, implică lărgirea posibilității de cooperare în spațiul european, pe multiple paliere, cu state non-UE, în condiții politico-economice ce se vor asemănătoare cu cele ale pieței UE.
Pentru aceasta, după cum este evident din discursul public al conducătorilor instituțiilor UE și din discursul public al Președintelui Emmanuel Macron (ca reprezentant al nucleului franco-german și al unicei puteri nucleare rămase în Europa), centrul de putere europeană consideră este necesară schimbarea accelerată și masivă a tratatelor în baza cărora funcționează Uniunea Europeană și în baza cărora operează relațiile interstatale, în primul rând în sensul renunțării la condiția unanimității în voturile privitoare la politici externe și de importanță strategică.
În baza Art. 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană, modificarea tratatelor UE poate fi făcută prin două proceduri principale:
a) procedura de revizuire ordinară – se referă la modificări fundamentale privind competențele Uniunii Europene, la extinderea sau reducerea competențelor atribuite Uniunii în cadrul tratatelor și necesită convocarea unei conferințe interguvernamentale pentru adoptarea prin consens a propunerilor de modificări și implică următoarele etape:
a.1) Inițiativa: Propunerile de revizuire a tratatelor pot fi făcute de către Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia Europeană; propunerile se înaintează Consiliului European;
a.2) Negocierea: În urma consultării Parlamentului European și a Comisiei Europene, cât și a Băncii Centrale Europene, în cazul modificărilor instituționale în domeniul monetar, Consiliul European (reprezentanții statelor membre) decide prin majoritate simplă examinarea modificărilor propuse. Președintele Consiliului European convoacă o Convenție compusă din reprezentanți ai parlamentelor naționale, ai șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, ai Parlamentului European și ai Comisiei. Convenția elaborează un proiect de revizuire, care este supus ratificării de către statele membre;
a.3) Ratificarea: Fiecare stat membru ratifică revizuirea, conform procedurilor interne și în conformitate cu prevederile constituționale naționale – aceasta implică aprobarea de către parlamentele naționale sau, în anumite cazuri, prin referendum. Condiția de intrare în vigoare a tratatelor modificate reclamă imperativul ratificării revizuirilor de către toate statele membre ale UE, în conformitate cu normele lor constituționale.
b) procedura de revizuire simplificată – permite modificări mai limitate și mai specifice ale tratatelor UE, putând include adaptări ale procedurilor decizionale sau a competențelor UE în domenii specifice, fără a schimba în mod fundamental structura instituțională a UE; procedura de revizuire simplificată nu poate viza hotărâri prin care se extind competențele atribuite Uniunii Europene prin tratate. Implică următoarele etape:
b.1) Inițiativa: Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului European proiecte de revizuire, integrală sau parțială, a dispozițiilor părții a treia din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, privind politicile și acțiunile interne ale Uniunii;
b.2) Decizia: Consiliul European hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European și a Comisiei, precum și a Băncii Centrale Europene, în cazul unor modificări instituționale în domeniul monetar;
b.3) Ratificarea: Fiecare stat membru ratifică revizuirea, conform procedurilor interne și în conformitate cu prevederile constituționale naționale – aceasta implică aprobarea de către parlamentele naționale sau, în anumite cazuri, prin referendum. Condiția de intrare în vigoare a tratatelor modificate reclamă imperativul ratificării revizuirilor de către toate statele membre ale UE, în conformitate cu normele lor constituționale.
Foarte importante sub dispozițiile Art. 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pct. (7):
„În cazul în care dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene sau cele ale titlului V din prezentul tratat prevăd că, într-un anumit domeniu sau într-un anumit caz, Consiliul hotărăște în unanimitate, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a Consiliului de a hotărî cu majoritate calificată în domeniul sau în cazul respectiv. Prezentul paragraf nu se aplică deciziilor care au implicații militare sau în domeniul apărării.” (EUR-Lex, 2023)
Pentru îndeplinirea obiectivelor contemporane de mobilitate geopolitică, rezultate din obiectivele climaterice ale UE, coroborate cu contextul actual al crizei energetice din Uniunea Europeană, provocată de o serie de factori complementari complecși, de la contextul geopolitic actual, până la politicile nefezabile de mediu ale UE și inițiativa mai multor state UE de a sprijini cu armament Ucraina în conflictul acesteia cu Rusia, ar fi necesară o modificare a tratatelor Uniunii Europene, după cum au subliniat atât Emmanuel Macron, cât și Ursula von der Leyen. Mobilitatea geopolitică are implicații directe în domeniul militar și al apărării, însă, din analizarea Art. 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană se poate constata că inițiativele binomului franco-german, susținut de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, nu pot fi decise și implementate prin respectarea actualelor dispoziții ale UE și nici într-un orizont de timp apropiat.
Pe lângă opoziția pronunțată explicit de către conducerea Ungariei în a adopta orice propuneri privitoare la sprijinirea financiară și, mai ales cu armament a Ucrainei, cât și în privința oricăror încercări de modificare a prevederilor care au implicații militare sau în domeniul apărării, treisprezece membre UE, respectiv Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovenia și Suedia au semnat o scrisoare prin care au indicat că se opun schimbării tratatelor europene.
Pe cale de consecință, Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen au fost nevoiți să desfășoare un întreg arsenal persuasiv și de lobby în cadrul Uniunii Europene, în care se vorbește despre un viitor mai bun, promisiuni de pace și prosperitate, echitate și progres, despre o viziune a unei Europe care își unește forțele și diversitatea pentru a face față celor mai mari provocări – de la schimbările climatice, la pandemii sau securitatea în regiune. Ursula von der Leyen a afirmat că democrația trebuie să se actualizeze pentru a continua să îmbunătățească viața oamenilor.
În rezumat, Ursula von der Leyen a făcut și face apel ca liderii statelor UE să modifice tratatele UE prin modalități care încalcă prevederile legislației UE. Principala clauză care deranjează pe Președinta Comisiei Europene și pe nucleul franco-german este tocmai cea referitoare la imperativul luării unei decizii privitoare la implicații militare sau în domeniul apărării prin vot unanim și la imperativul ratificării modificărilor fundamentale privind competențele Uniunii Europene de către toate statele membre ale Uniunii Europene.
Efectele directe ale modificărilor tratatelor UE pe care le doresc în principal Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen sunt:
1) Pentru statele UE cu o putere economică, industrială și financiară redusă (precum Țările Baltice și țările din Centrul și Estul Europei): cedarea suveranității și a posibilității de blocare, conferită de principiul votului unanim, a inițiativelor ce le afectează în mod direct interesele, industriile și economiile (a se vedea criza produsă agricultorilor români din cauza cerealelor din Ucraina);
2) Pentru Uniunea Europeană, ca instituție: pierderea unicei forțe strategice deținute, respectiv inerția birocratică, căreia îi este complementară implementarea etapizată a noilor proiecte și măsuri.
Arsenalul de strategii desfășurat pentru reconfigurarea juridică a Uniunii Europene arată în mod clar că UE traversează o profundă criză identitară și de relevanță geopolitică, ce este complementară cu o criză a democrației și organismelor inerente de participare la dialogul social și la deciziile politice. Uniunea Europeană se află în situația disperată, în care a ajuns din cauza propriilor viziuni iluzorii, nefezabile și involutive din punct de vedere tehnologic și hegemonic, de a constitui o oază de decarbonizare într-un ocean centrat pe dezvoltare tehnologică și competitivitate geostrategică.
Tentativa de modificare a legislației UE prin cele 49 de propuneri înaintate de Conferința privind Viitorul Europei
După cum reiese din dispozițiile Art. 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană, numărul și natura organismelor care pot să înainteze propuneri de modificare a tratatelor UE este finită: oricare dintre guvernele statelor membre, Parlamentul European, Comisia Europeană.
Cu toate acestea – și tot ca o acțiune de persuasiune și lobby politic, situată din punct de vedere juridic doar în tangență, nu și în suprapunere cu dispozițiile Art. 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană –, printr-un comunicat de presă din 4 mai 2022, Parlamentul European, subliniind că sprijină propunerile cetățenilor pentru „schimbări profunde” ale UE, s-a declarat în favoarea revizuirii Tratatelor, încercând să demonstreze că reformarea este necesară pentru implementarea propunerilor Conferinței privind Viitorul Europei.
În mod legal, Conferința privind Viitorul Europei nu are calitatea de a înainta propuneri pentru modificarea Tratatelor Uniunii Europene, conform prevederilor Art. 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Însă, ea funcționează ca un think tank din care instituțiile UE pot să preia ce le interesează și să propună înspre adoptare, conform Art. 48. Cum s-a realizat de facto în acest proces participativ al cetățenilor europeni nu avem de unde să știm cu exactitate, deoarece în România platforma nu a fost deloc promovată, iar cetățenii români nu au fost informați despre această posibilitate de exprimare și de participare la procesul democratic.
Printr-o strategie manipulatorie, prin care se pretinde că inițiativa de reformare juridică a UE aparține cetățenilor europeni, rolul central în inițiativă este plasat în responsabilitatea Conferinței privind Viitorul Europei și a platformelor de dialog social:
„Miercuri, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la acțiunile întreprinse în urma concluziilor Conferinței privind viitorul Europei. […] Plenul conferinței a adoptat cele 49 de propuneri pe 30 aprilie 2022. Acestea includ peste 300 de măsuri în cadrul a nouă teme și s-au bazat pe 178 de recomandări ale grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni, pe contribuții din partea grupurilor de dezbatere și evenimentelor naționale, pe idei din cadrul Evenimentului tineretului european și pe 43.734 de contribuții privind 16.274 de idei înregistrate pe platforma digitală multilingvă.” (Parlamentul European, „Revizuirea tratatelor este necesară pentru implementarea propunerilor conferinței, potrivit PE (comunicat de presă)”, 2022)
Îndoielile cu privire la faptul că cele 49 de propuneri ale Conferinței privind Viitorul Europei au venit în mod real de la cetățenii UE, în forma prezentată Parlamentului European,
sunt cu atât mai mari cu cât, în cadrul Sesiunii din 3 mai din plenul Parlamentului European, s-au exprimat puncte de vedere conform cărora la această platformă au avut acces numai cei care trebuiau să înainteze propuneri, conform obiectivelor unor grupuri de interese și putere din cadrul instituțiilor Uniunii Europene, iar, pe cale de consecință unii vorbitori au criticat conferința, susținând că procesul este defectuos și că propunerile nu reflectă opinia publică.
Rezultatul direct al acestei strategii manipulative l-a constituit scrisoarea deschisă a celor treisprezece membre UE, respectiv Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovenia și Suedia, prin care au comunicat că se opun schimbării tratatelor europene. În textul respectivei scrisori se menționează: „Nu suntem în favoarea tentativelor neanalizate și premature care vizează lansarea unei proceduri pentru modificarea Tratatului”, țările semnatare considerând că eforturile în această direcție ar „atrage un risc serios de a pierde energia” necesară pentru a face față priorităților publice și „provocărilor geopolitice urgente cu care se confruntă Europa”. „Avem deja o Europă care funcționează”, după cum au arătat-o pandemia de COVID-19 și răspunsul la invazia rusă în Ucraina, „nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituționale”, iar propunerile cetățenilor „nu trebuie instrumentalizate”, au avertizat cele treisprezece state semnatare.
Din partea României, un comunicat al Ministerului de Externe a făcut următoarele precizări:
„România, alături de alte state membre, consideră că prioritatea, la acest moment, trebuie să fie acordată aspectelor concrete care preocupă cetățeanul european, așa cum au reieșit din dezbaterile CoFE, cu accent pe relansarea economică post-criză, crearea de locuri de muncă, un proces echitabil de tranziție climatică, sisteme performante de sănătate, acțiunea energică a UE în vecinătate, mai ales în contextul evoluțiilor actuale și impactului negativ generate de războiul ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. […]
Modificarea Tratatelor UE este un exercițiu deosebit de complex, laborios și de lungă durată, care presupune un efort concentrat al instituțiilor europene și al statelor membre, ceea ce ar putea afecta capacitatea UE de a da un răspuns rapid și eficient la preocupările prioritare pentru cetățenii europeni anterior menționate […].” (Ministerul Afacerilor Externe, 2022)
Modul în care instituțiile fundamentale ale UE au forțat introducerea în dezbaterea Parlamentului European a propunerilor pretinse drept a aparține cetățenilor europeni și pretinse drept a reprezenta interesele și preocupările acestora indică faptul că liderii Uniunii Europene sunt dispuși să recurgă la proceduri contrare eticii și deontologiei, pentru a-și îndeplini propriile interese, că sunt dispuși și interesați să substituie interesele cetățenilor europeni cu propriile interese și că instrumentele online le permit îndeplinirea acestor obiective.
Fantasma Comunității Politice Europene sau struțocămila geopolitică a lui Macron
Modul în care Parlamentul European și Comisia Europeană au încercat să instrumentalizeze propunerile cetățenilor europeni și să se folosească de Conferința privind Viitorul Europei pentru reformarea legislației UE și pentru extinderea atribuțiilor UE în chestiuni legate de apărare și putere armată demonstrează că Uniunea Europeană se confruntă cu o criză acută a democrației.
Liderii europeni nu s-au rezumat însă la această procedură non-etică de forțare a modificării legislației europene, pentru a-și atinge propriile interese, care nu reflectă interesele, nevoile și dezideratele cetățenilor Uniunii Europene. Președintele Franței, Emmanuel Macron, are nevoie de efectuarea urgentă a acestor modificări, pentru impunerea supremației nucleului franco-german, într-un context geopolitic pan-european și global, în care Europa este tot mai lipsită de relevanță, în primul rând din cauza obiectivelor sale climaterice, cât și din cauza faptului că, tocmai din cauza acestor obiective, este incapabilă să iasă din corzile dependenței energetice – tot mai costisitoare – de cele două mari puteri mondiale antagonice – China și SUA –, după ce a renunțat – chiar dacă nu în totalitate – la dependența de Rusia. În plus, în conștiința europeană a fost inoculat un narativ, care a fost asimilat de mecanismele sale de gândire privitoare la poziționarea geostrategică: Rusia nu se va opri la Ucraina, Rusia amenință militar întreaga Europă, iar de această amenințare Europa nu poate supraviețui fără să plătească un preț mare dependenței energetice, militare și tehnologice de Statele Unite ale Americii. Acesta este contextul geopolitic și acesta este narativul – mai mult sau mai puțin inoculat din exterior – în care Emmanuel Macron caută să găsească soluții pentru menținerea pe linia de plutire în hegemonia mondială a nucleului franco-german, pentru care celelalte state ale Uniunii Europene sunt accesorii strategice și infrastructuri pentru piața liberă comunitară și transportul resurselor energetice. În acest context s-a născut ideea Comunității Politice Europene (CPE).
La nivelul primului summit al CPE, din 2022, propunerea Președintelui Macron vizează dialogul și cooperarea între statele membre UE și următoarele state non-membre UE: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Islanda, Kosovo (fără nicio obligație de recunoaștere statală), Liechtenstein, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii (Consiliul European, 2022). La summit-ul din 2023, găzduit de Republica Moldova, la Bulboaca, Andorra s-a adăugat la participanți, însă Turcia, unul dintre principalii actori geopolitici, a declinat în ultimul moment invitația. Având în vedere că neutralitatea Elveției, jocul geostrategic al Turciei, care nu poate fi influențat de astfel de forumuri de discuții, și pozițiile Marii Britanii, Norvegiei, Islandei, Andorrei și Liechtenstein-ului sunt bine cunoscute, reflectoarele Comunității Politice Europene sunt puse asupra Ucrainei, Republicii Moldova, Azerbaidjan-ului, Armeniei, Georgiei, asupra componentelor fostei Iugoslavii și, cu un interes diminuat, asupra Albaniei. Aceste state reprezintă publicurile-țintă cruciale ale inițiativei Președintelui Macron.
Nu trebuie uitat că ideea Uniunii Europene cu mai multe viteze a întâmpinat rezistență în rândul statelor membre și nici că 13 din cele 27 de state membre ale UE s-au exprimat deja în scris împotriva reformării juridice a Uniunii Europene. De asemenea, nu trebuie uitat că una dintre pretinsele preocupări majore ale cetățenilor UE, reflectată în cele 49 de propuneri ale Conferinței privind Viitorul Europei, viza posibilitatea de acceptare de noi state membre UE fără îndeplinirea condiției deciziei luată cu majoritate absolută.
Având în vedere aceste aspecte, Președintele Franței propune o abordare diferită a extinderii influenței Uniunii Europene, sub forma unei extinderi pur politico-economice, fără angajamente, implicații, responsabilități și obligații de natură juridică pentru statele membre. Participanții „extra muros” la această structură, Comunitatea Politică Europeană, nu vor trece printr-o procedură de admitere, nu vor fi supuși unor mecanisme de supraveghere (precum MCV), dar vor trebui să își sincronizeze anumite pachete legislative, care să le permită racordarea la legislația, directivele, măsurile și principiile juridice ale UE, să se integreze pe piața unică europeană, să își realinieze și să își restructureze politicile economice și vamale, să își redefinească, coordoneze și coreleze politicile externe, să își restructureze instituțiile și practicile administrative.
Cu toate acestea, aceste avantaje sunt doar aparente, deoarece vor apărea desincronizări, decalaje și discriminări inevitabile în relațiile cu statele UE, pe care statele membre le-au experimentat deja și a căror ocurență (și încurajare unilateral avantajoasă) este atestată de ideea Europei cu două viteze, promovată de însuși Președintele Macron. Euroscepticismul este alimentat din interiorul Uniunii Europene de duplicitatea, dublul standard, tratamentul macro-economic și macro-industrial discriminatoriu și insațietatea cu tentă imperialistă când vine vorba de resursele sferelor care gravitează în afara nucleului franco-german. Aceste tratamente discriminatorii se vor aplica dublu în cazul statelor virtual participante la ideea unei Europe Unite, dar care este pusă în aplicare concentric, unitatea și relevanța pierzându-se proporțional cu distanța față de centrul franco-german.
Membrii CPE din afara Uniunii Europene vor trebui să adopte reforme pentru privilegii economice virtuale, în îndeplinirea cărora statele „extra muros” își vor asuma obligații, iar UE doar promisiuni, neînsoțite de garanții. Mai mult de atât, dintr-o perspectivă macroniană care masacrează și caricaturizează procesul de participare democratică la luarea deciziilor, membrele CPE „extra muros” vor fi obligate să pună în aplicare hotărâri și să implementeze norme în privința cărora nu pot să își exprime punctul de vedere decât strict consultativ. Astfel, aceste membre CPE care nu fac parte din UE vor trăi într-o simulare continuă a coșmarului tuturor euroscepticilor – executarea deciziilor care nu le aparțin și la luarea cărora nu pot participa.
Struțocămila geopolitică a lui Macron este întemeiată pe o concepție a neasumării, situată la polul opus al marketingului geopolitic de succes al Imperiului Roman, care era întemeiat pe responsabilitate și asumare, pe un contract socio-politic între stat și cetățean. În opoziție față de principiile de drept roman, marketingul geopolitic macronian este incapabil să genereze loialitate, implicare și integrare, condiții ce, în timp, pot genera evoluție pe toate palierele, de la cel cultural, la cel economic, atât pentru cetățeni, cât și pentru forma de organizare statală / suprastatală.
Pentru conturarea perspectivelor iluzorii de integrare de facto în comunitatea europeană, însuși Emmanuel Macron a declarat, într-un discurs neinspirat, că perspectiva de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea dura decenii.
Scepticismul în intențiile nucleului franco-german de a genera o bunăstare de care să se bucure toți cetățenii europeni a scăzut, iar analiștii au criticat inițiativa Președintelui Franței, arătând că aceasta duce la o divizare a Uniunii Europene în trei cercuri:
- primul cerc, format din statele fondatoare și cu putere geopolitică, economică, industrială și militară, respectiv Franța și Germania, unde s-ar lua deciziile importante;
- al doilea cerc, format din statele membre cu probleme economice, precum România și Polonia;
- al treilea cerc, unul exterior, care ar include țări candidate la aderare, precum Ucraina, fără a le oferi aceleași drepturi ca membrilor cu drepturi depline.
Dezgropând tema sensibilă a „Europei concentrice” / cu mai multe viteze, inițiativa Președintelui Franței ar putea submina unitatea europeană și ar putea duce la o fragmentare a Uniunii Europene.
Forma unei extinderi pur politice, fără obligații juridice, a influenței Uniunii Europene în aceste state „extra muros” presupune un simulacru de perspectivă de aderare la UE, un simulacru de încredere reciprocă și cooperare și un simulacru de garanții de apărare armată reciprocă, fără nicio obligație din partea UE, nici pentru statele care doresc să devină membri, nici pentru cele care nu doresc, care nu are decât trei finalități cu valoare mai mult simbolică:
1) Europa a conștientizat – mult prea târziu – că a fost strivită între jocul de putere dintre Statele Unite ale Americii, Rusia și China și că a devenit tot mai irelevantă, iar acum încearcă să reducă din handicap prin utilizarea forței sale de inerție, care nu este nici armată, nici energetică, ci birocratică;
2) Ca unică forță nucleară rămasă în Europa, Franța se auto-poziționează în centrul de putere, folosindu-se de colaborarea sa strânsă cu Germania (inclusiv de intrarea în recesiune economică a acesteia) și de inerția birocratică a Uniunii Europene pentru afirmarea intereselor centrului politic și economic franco-german, care nu sunt nici ale Statelor Unite ale Americii, nici ale binomului Rusia-China;
3) Nucleul politic și economic franco-german este conștient că pentru statele non-UE doar vocea sa este relevantă, drept urmare se folosește de celelalte membre UE ca de niște accesorii, pentru a promite un spațiu comun de securitate, justiție și prosperitate, liber de influența atât americană, cât și rusă, în care să primeze propriile interese strategice.
În fapt, această lărgire a sferei de colaborări între statele din Uniunea Europeană și statele plasate pe falia de separare culturală între Occident și Orient, care au rolul geostrategic de state tampon, reprezintă o fentă geopolitică, din mai multe cauze:
1) Se urmărește dragarea ideologică a unor state tampon (Republica Moldova, Georgia, Armenia), ceea ce s-a întâmplat și cu Ucraina în trecut, iar acum se văd consecințele, pierzându-se din vedere că rolul de tampon geopolitic al unui stat este garantat de neutralitatea sa – în momentul în care o forță ideologică sau armată începe să se extindă în acel stat, vecinul cu tendințe beligerante va fi obligat, conform unui automatism strategic, să recurgă la tactica aproprierii, întâi prin propagandă, apoi, dacă primul procedeu nu a fost eficient, prin forța armelor;
2) Azerbaidjan-ul și, în subsidiar, Armenia și Georgia, ca posibile infrastructuri de transport, reprezintă noduri strategice de major interes pentru resursele energetice din Bazinul Mării Caspice. În această ecuație, cât și în ceea ce privește influența geostrategică în Marea Neagră, un rol major îl are Turcia, însă Președintele Recep Tayyip Erdoğan a dat dovadă că este un adevărat game changer, cu un rol geopolitic major conștientizat, care nu are nevoie de astfel de platforme de dialog.
3) Concomitent cu entuziasmul franco-german (împărtășit de persoanele cu funcțiile cele mai importante de la conducerea instituțiilor europene) pentru revizuirea masivă a tratatelor europene și având în vedere că doar vocea franco-germană atrage atenția în dialogul cu statele non-UE, prin această extindere fără consecințe juridice a influenței europene dincolo de granițele Uniunii Europene pare să se dilueze posibilitatea de centralizare și tendința de confederalizare a Uniunii Europene, însă, de facto, această strategie, inițiată de președintele Franței din necesitatea de a găsi soluții care să permită nucleului franco-german să mai fie relevant competiția economică globală, certifică intenția acestui nucleu de a funcționa ca o micro-federație centrală în cadrul UE, în jurul căreia urmează să graviteze utilitar și dispensabil toate celelalte state membre ale Uniunii Europene;
4) Entuziasmul unei iluzorii Europe plenar lărgite, narativul detașării de dependența de resurse rusești și narativul lărgirii unui spațiu comun de securitate, justiție și prosperitate, în care nu se menționează deloc înlocuirea dependenței de Rusia cu dependența de Statele Unite ale Americii și nici dependența viitoare, din ce în ce mai evidentă, de soluțiile tehnologice minim poluante chinezești, distrag atenția de la obiectivul franco-german de reformare masivă a tratatelor de funcționare a Uniunii Europene (însă nu distrag atenția de la certitudinea că Uniunea Europeană este la fel de înspăimântată de dependența de SUA și că vrea să elimine această dependență, despre care nu poate vorbi deschis, ca despre dependența de Rusia);
5) Prin auto-instituirea rolului de „ministru de externe” al Uniunii Europene față de statele europene non-UE, nucleul franco-german certifică punerea în practică a unei construcții mai discriminatorii decât cea a unei Europe cu două viteze – Europa concentrică, având în centru o micro-federație franco-germană, în jurul căreia gravitează sateliți din ce în ce mai depărtați de centru, din ce în ce mai irelevanți și cu o putere decizională din ce în ce mai mică, față de care centrul are o responsabilitate din ce în ce mai mică, până la lipsa totală a obligațiilor.
Prin intermediul CPE, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, au vândut iluzii unor state aflate cu adevărat într-o situație critică, respectiv Ucraina și Republica Moldova, care este dependentă energetic de România și de benevolența Uniunii Europene și asupra căreia planează amenințări mai mult sau mai puțin voalate ale beligerantei Rusii, mai ales din cauza Transnistriei. Dacă în cadrul statelor membre UE se ridică problema cedării de suveranitate către Bruxelles, în privința Ucrainei și Republicii Moldova o astfel de problemă e pusă în plan secundar, din cauza necesității critice de securitate energetică și armată. După cum Macron a devoalat perspectivele reale, Uniunea Europeană nu este dispusă să își asume astfel de responsabilități, ci doar discursuri motivaționale, iar procesul de integrare are o perspectivă fezabilă de ani sau chiar decenii.
În concluzie, Comunitatea Politică Europeană nu este altceva decât un narativ strategic franco-german, un discurs persuasiv, o formă de lobby, o fentă geopolitică, ce pune presiune (sub ambalajul strălucitor al mizantropiei europene față de statele non-UE) pe imperativul și urgentarea modificării masive a tratatelor Uniunii Europene. Scopurile strategice ale nucleului franco-german sunt:
1) Transformarea – dacă nu juridică, cel puțin operațională – a Uniunii Europene într-o confederație;
2) Conducerea acestei confederații de micro-federația franco-germană;
3) Anihilarea mecanismelor ce permit statelor membre UE fără relevanță economică și geopolitică să își susțină și să își impună interesele, respectiv renunțarea la luarea deciziilor privitoare la politica externă și la chestiunile legate de apărare și putere armată prin vot unanim.
CMF: 11240014